Stingheră epistolă la început de an școlar

A nu sprijini lupta pentru luminarea poporului, a lucra contra existenței sale, este tot una. 

                      Spiru Haret

Azi a început școala pe bune. Ieri au existat clișeicele discursuri despre performanță, pe care în dogoarea soarelui din curtea școlii nu le ascultă nici corpul profesoral, nici părinții și cu atât mai puțin elevii nerăbdători să mai asculte picanterii din timpul vacanței. Teoretic, astăzi au început adevăratele lecții. În unele școli și practic. În altele, grupa 0 a luat prin surprindere conducerile, iar prichindeii au stat pe mochetă. Asta până când vin bănci și pentru ei. Unii profesori preferă să flecărească verzi și uscate până ce se reobișnuiesc învățăceii cu mediul scolastic. Anul școlar se-ncepe cu dreptul. Timpul ne-a arătat că se sfârșește pe brânci. Rezultatele de la examene îngenunchează sistemul românesc de învățământ, dascălii și elevii prea ocupați să-și trăiască searbăda viață pentru a-și construi un viitor. 

A fi performant sună a utopie. Să se treacă cu un 5 și toată lumea este mulțumită. Cu note bune nu ai mai multă pâine pe masă. Toți sunt o apă și-un pământ. Cam asta e filosofia noastră. După ce se obține diploma de bac cu chiu, cu vai, ai noștri tineri la școli înalte învață. E frumos să fii student. Nu contează că ulterior se moare de foame cu diploma nemeritată-n mână. Părinții trag din greu să susțină odraslele la facultate. După primul an, mulți nefericiți se retrag. Nu fac față unor serioase examene și basta! Cei mai realiști uită de mediul universitar și încearcă o cinstită meserie. Mai sunt și cei care fac maraton prin facultăți. Rar se întâmplă ca acești dezorientați să-și găsească menirea. Dacă timpul ne poate învăța ceva, este faptul că o a doua șansă o primești cu mari dificultăți. Iar atunci când o ai, e ciuntă, oarbă sau surdă. Niciodată nou-nouță. Cei ieșiți de pe băncile școlii românești nu vor să priceapă asta. Asta pentru că nu sunt învățați faptul că meserii precum tâmplar, sudor, constructor, manichiuristă, coafeză etc nu sunt o rușine. Mai ales atunci când sunt practicate cu o mare seriozitate, nu cu creier-spălat de Dorel. Facultățile sunt medii pentru cei ce au în sânge o rigurozitate academică, doresc să acumuleze informații și... să fie buni. Sau așa ar trebui să fie...

Toamna mă apucă o nostalgie de liceu... Pentru mine nu a fost un cimitir al tinereții. Mai degrabă un pământ fertil unde, timid, am reușit să înfloresc. Nu mulți au norocul să dea peste Dascăli care te pot responsabiliza. Oamenii cu adevărat mari nu fac numai o frumoasă paradă de cunoștințe. Ei te învață-n înțelepciunea lor să faci lucrurile desăvârșite din prima rundă, pentru că bătălia este grea, iar mulți sunt eliminați. Pentru cei ce nu cunosc tipul acesta de încurajare, vă îndemn să luați stingherele mele rânduri drept o epistolă a disperării în lipsa deciziilor înțelepte în realitatea imediată.