Două Românii

     Despre prima Românie nu prea are rost să vorbim. Ne uităm în jur și ne-apucă lehamitea. Mizerie, nesimțire, treabă făcută de mântuială și o mentalitate care ține pe toți în sapă de lemn. Se fură ca-n codru, de la cel mai mic până la cel mai mare. De departe, politicienii sunt cei mai nesimțiți. Nu suferă să fie deranjați din agoniseală, și pozează în martiri dacă situația o cere. Mai apoi ne râd în nas. În prag de alegeri ne redevin prieteni. Ne împart cizme de cauciuc, ca să putem înnota prin noroaie. Banii de drumuri se zvântă pe nesimțite. Noroaiele...nu prea...
   Mai jos, se fură cu același sârg. Vracii (mă feresc să folosesc termenul de medic, bolnavii știu de ce...) umblă doar după căpătuială. Dacă ai plic dintr-ăla gros, mai poți spera. Nu cine știe ce.Tot de noroc trebuie să te agăți. Măcelarii nu știu prea multe. Te smucesc, te fușăresc, de-ți trebuie șapte vieți ca să poți scăpa. Își uită mănușile sau ochelarii la tine-n mațe și pe urmă tot tu ești de vină.  De dascăli numai de bine! La salariile pe care le au, faptul că unii din ei își scot învățăceii la produs de plăceri jilave e o chestie cât se poate de inocentă. Nu e de mirare așadar, că  la prostime, legea junglei e decalog. Ați văzut pensionarii cum se calcă-n picioare pentru o pungă de fidea la ofertă? Sau, mai rău, pentru un gâlgîit de aghiasmă? În ce țară civilizată ați mai văzut victime ale accidentelor rutiere buzunărite fără pic de compasiune de trecători? Sau, unde ați mai auzit de morți furați din morga spitalului?...

    România asta e mare. Foarte mare. Mai mare decât în cele mai patriotice fantezii. Se întinde de pe mioriticele plaiuri și până...hăt la însoritul balcon al Europei. Pe unde trecem, prefacem civilizația altora în manelăreală. Își scuipă-n sân străinii când ne văd prin preajmă.  Mândrie de a fi român?...Dați-mi măcar un motiv adevărat. (iar aici sărim peste clasicele Ștefan cel Mare, Hagi, Nadia Comăneci, oțelul de Reșița din care e făcut turnul Eiffel, albastru de Voroneț, etc) Mă refer la ceva nu neapărat măreț, dar palpabil. Nu la istorie spicuită. De pildă, România, țara cu cel mai modern sistem de sănătate din...(hai să nu ne aruncăm prea tare) sud-estul Europei. Sau la țara unde democrația e pe bune. Sau unde învățământul e învățământ. Sau, măcar unde naționala de fotbal joacă fotbal...




    Cea de a doua Românie e mică. Atât de mică, încât  mulți dintre noi nici n-o văd. Dacă ar fi s-o punem cap la cap, am avea imaginea unui canton Elvețian. Curat, cochet, dar cu un farmec aparte. Aici oamenii sunt calmi și își zâmbesc unii altora chiar dacă nu se cunosc. Orice ar lucra, sunt pasionați de ceea ce fac. Perfecționiști și eficienți, sunt imaginea profesionistului pe care ai vrea oricând să-l întâlnești. În jurul lor totul are parfum de civilizație. Sortează gunoiul, chiar dacă vecinii n-o fac, folosesc punguța când ies cu câinii în parc (jur că am văzut români adunând cu punguța în urma câinelui!!!) și parchează întotdeauna regulamentar mașina. Își plătesc taxele la timp și nu se răstesc la polițiști când sunt amendați. Sunt onești și au spirit civic.  Muncesc din răsputeri ca să le ofere copiilor lor o Românie mai bună. Iar asta nu e utopie.Oamenii ăștia chiar există. Iar România din jurul lor e superbă!!...

    Pentru că tot ni s-a vorbit de majorități ce zdrobesc în calea lor tot, asta chiar e problema României. Și nu doar în Parlament. Problema e că România-manelară e mult, mult prea mare. Atât de mare, încât zdrobește normalitatea unei minorități. Dureros e faptul că oameni, alminteri cu aplecări spre civilizație se lasă înghițiți de delăsarea generală. Matematic, logic, ori teoretic România civilizată n-are nicio șansă. Și totuși, minuni mai există. Totul ține de dorința fiecăruia dintre noi.