Politicienii și patriotismul

    Ne-am învățat să-i băgăm pe toți într-o găleată. Pentru cei mai mulți dintre noi, sunt niște hoți și niște coțcari, veniți în fruntea țării s-o prade și s-o jefuiască. De multe ori avem impresia că ne vor pieirea și nimic mai mult. Fals! Cine ar fi atât de prost, sau atât de perfid încât să lupte doar pentru rău, foamete și anarhie? Nu trebuie să fii altruist pentru a le vrea binele celor din jur. E suficient să fii un egoist deștept ca să pricepi că binele aproapelui, poate fi și binele tău. Sau răul lui și răul tău. Nu poți muri de foame în grădina Edenului, după cum nu poți propăși la nesfârșit în mijlocul pârjolului. Iar politicienii noștri nu sunt întotdeauna egoiști. Când se emoționează, îi poate încerca chiar și o vagă senzație de altruism. Sau de patriotism. De obicei asta se întâmplă la mitinguri (cu boxele duduind de cântece patriotice), la depuneri de coroane (când rememorează în răpăitul biltz-urilor sacrificiul făcut de părinții națiunii), în emisiuni televizate (dacă moderatoarea le zâmbește galeș, iar restul invitaților îi întrerupe doar pentru a le da dreptate), sau...mă rog, la început de mandat când la orizont se întrevăd culmi nemaiîntâlnite pe care ei, cu săbii de foc și brațe de oțel își vor purta poporul. În acele momente au niște suflete fără prihană. Ca ale unor prunci. Dacă îi tai, le curge tricolor din vene. Au intenții mărețe și le-ar plăcea ca istoria să le rețină eroismul. În condiții ideale am crește cu ei la cârmă, mai abitir ca-n povești. Problema e că ideal dintr-ăla nu găsești nici în rai...
    România trece printr-o perioadă cumplită. Din '89 până astăzi o ținem tot într-o reformă. Un sistem funcțional nu-l clădești cu una - cu două, mai ales când tragi de-un popor îndărădnic și cârtitor. Colac peste pupăză, ne-am mai pricopsit și cu criza asta netrebnică. Soluții miraculoase nu există, așa că trebuie s-o luăm cu calm. În primul rând, oamenii trebuie să se asigure că-și pot face treaba fără deranj. Asta înseamnă majoritate parlamentară (nici nu vă închipuiți cât costă asta...), instituții ale statului prietenoase (astea costă și mai și...), presă atentă la detaliile drăguțe (Dă-i 'nainte cu poveste, că de-aicea mult mai este!), o minimă infrastructură pe care protocolul o cere (Nu ne băgăm, că nu-i frumos. La urma urmei, conducătorul nu-i salahor să n-aibă o căsuță cu piscinuță, mașină la scară, deplasări în interes de serviciu cu prietenii, diurnă, familia realizată profesional și alte acareturi care oricum nu influențează în niciun fel bunul mers al țării). Banii trebuie luați de undeva, așa că se mai subțiază de pe ici - de pe dincolo, se mai umflă niște prețuri și treaba se urnește. Lumea proastă se sperie imediat că drumurile comunale costă mai mult decât autostrăzile nemțești de pilda, că se vinde niște energie mai pe sub masă, că se fac unele privatizări mai nu știu cum... Asta însă intră în logica jocurilor politice. Cum v-am mai spus, idealul la care visăm nu există, soluții miraculoase nici atât, așa că trebuie s-o luăm cu calm. După un timp, se apropie alegerile. Electoratului trebuie să-i lași senzația că se mișcă treaba. Se schimbă repede niște borduri, se pun pavele, se trage cu vopsea o dungă pe trotuare ca să avem și piste de biciclete, se mai pun niște flori...chestii de-aste. La țară, unde lumea parcă a încremenit în secolul 19, vin băieții cu modernizările. Asfaltul e turnat direct pe pământ, prin băltoace, repede-repede ca să fie gata la timp. De-astea probabil vi se pare că acolo unde ieri era totul nou de nu-ți mai venea să intri în casă, acum arată ca după război. Totul intră într-o logică... Nu există ideal, așa că lucrăm cu ce avem. Dacă tot veni vorba de alegeri, cred că vă închipuiți că puii congelați, afișele, emisiunile televizate, caravanele electorale, toate costă înfiorător de mult. Nu, să nu credeți că banii ăștia sunt luați de cine știe unde... Pentru asta există suținători prietenoși și binevoitori. N-au mari pretenții. După alegeri se discută, ca să treacă nebunia... Și tot așa... Când se răstoarnă regimul e mai greu... Dar nu imposibil...
  Dacă vă întrebați unde sunt corupții din toți anii ăștia de politică, vă răspund raspicat: nu exită! Toată lumea are, sau a avut la un moment dat intenții bune. Fiecare visează să scoată țara din impas, pentru că fiecare e patriot...în felul lui. Problema e că nu există miracole. Așa că oamenii încep de fiecare dată reclădirea României de la zero. Cu calm, cu majorități parlamentare, cu instituții prietenoase, cu presă atentă la detalii drăguțe, protocol și alte alea-alea....
 

Hai că învingem!!!

     Pregătiți-vă tricolorul și sticlele de șampanie, dragi români! Mai avem puțin și învingem!!! Oricare ar fi rezultatul votului, ne așteaptă mare fericire. O merităm. Ne-am luptat la baionetă. Noi împotriva... dușmanilor țării. Cu un patriotism cum mai rar îți e dat să vezi. Unii din noi și-au manifestat iubirea de țară votând. Mai împinși de la spate, mai luați cu arcanul și duși ca boii la secții, cert e că au votat. Ceilalți au absentat motivat. Tot din prea multă dragoste de țară. Pentru prima dată am auzit-o și p-asta: să aperi democrația... ne-mergând la vot. Așa ni s-a spus, așa am făcut. Nu ne-am rupt picioarele unii altora ca-n alte dăți, deși ar fi fost mai vitejește. Cred că ne-a cam lăsat vlaga,că alminteri am fi avut suficiente motive s-o facem: dictatură-lovitură de stat, plagiat-vilă de de milioane (pe care premierul ne-a lăsat s-o vizităm taman în ziua votului).
     Spectacolul oferit de România în ultimele zile a fost unul demn de toată lehamitea. Ne-am întors pur și simplu în timp. Indiferent de culoarea cu care ne-am asortat simpatiile, am demonstrat că nu ne-am emancipat deloc. Leul e în cădere liberă, investitorii se cam apucă de împachetat, în timp ce scena politică ne oferă un spectacol de încăierare de crâșmă. Cu sticle, scaune și multe înjurături. Democrația, și-așa sodomizată, e în curs de împăiere. Europenii ne privesc ca pe niște ciudățenii. Asta o să ne coste. Mult. Cine-ar mai avea încredere în niște circari care-și pun poalele-n cap din te-miri-ce?... Dar nu contează. Important e să învingem. Și cum ne-am învățat din moși strămoși, arăm locul pe unde au construit dușmanii noști și mai presărăm și sare. Să nu mai crească nimic pe-acolo. Așa ne trăim noi patriotismul. Pregătiți-vă tricolorul români și hai să ne sărbătorim Victoria!