Amintirea unei frumoase limbi

„De ce limba românească
Să n-o cultivăm?
Au voiți ca să roșească
Țărna ce călcăm?" (Gheorghe Sion, Limba românească)


În puțini versurile de mai sus trezesc emoții sau vreo urmă de patriotism. Limba română a devenit un ingredient al mitului poporului român. În zilele de astăzi se mai aud câteva strigăte răgușite ale intelectualilor care conștientizează faptul că ne tratăm limba ca pe o prostituată. Oricât de clișeic ar suna, motivul principal este numărul dramatic scăzut al acelora care mai citesc. Timp nu mai e. Informația o luăm rapid în fața micilor ecrane, din gura unor neica-nimeni ce au senzația că fac muncă de profesioniști. Amară amăgire. O arată statisticile. Televiziunile cu audiențe record sunt cele care își bat joc în ultimul hal de regulile limbii. Pentru cei care nu au aflat trista veste, click aici. 

Absolvenții de facultăți și de licee vorbesc bilingv. Sună...altfel. Nu contează că sună tâmpit. Așa se vorbește acum. Ne conformăm. Fraza se începe într-o română la nivelul copilului de clasa a 3-a și se termină cu arhicunoscutul you know. Adicătelea știi. Avem și noi cu ce, nu asta-i problema. Dar cum așa-i trendul, în română tendința, discernământul nu-și mai are locul. Glumele sunt funny. Nu pricep de ce-ar fi rușinos să spunem amuzant sau comic. Sentimentele au trecut și ele granița. Love u și miss u sunt adevărate laitmotive. Atenție, nu lightmotive! Lista continuă la nesfârșit. Rețelele de socializare sunt adevărate manuale pentru Cum să-ți bați joc de limba română. Graiul de tip struțocămilă e tot mai frecvent. Să pui un amărât de-asta să vorbească fluent cinci minute înseamnă să-l schingiuiești. Propozițiile sunt tot mai greu de legat atunci când în minte e un talmeș-balmeș. Nu vă amăgiți cu ideea că măcar se cunoaște bine limba engleză. Aceia ce știu la un nivel înalt limba engleză, o știu și pe a noastră. Pe lângă asta, mai știu și să aleagă. Adică să vorbească excelent fiecare limbă atunci când este cazul. 

Mulți fac amestecul de rigoare din necaz. I-a părăsit și ultima urmă de patriotism în sforțarea de a pune sistemul românesc pe roate. Așa că muncitorii din Spania, Italia, Franța etc vin acasă în mașini lucioase, cu tapițerie de piele, dotate cu toate cele și... cu o română uitată intenționat. Bătrânii lor părinți nu pricep prea multe, însă se bucură că odraslele și-au găsit locul în societatea occidentală. Habar n-au ei că limba stâlcită este chiar expresia frustrării unor neadaptați. Reproșăm cu piepturile pline de mânie maghiarilor că ne stâlcesc limba. Noi o facem fără mustrări de cuget. Uităm că s-a vărsat sânge pentru ca noi să putem vorbi o limbă a noastră, oficială.

Eu una iubesc limba română pentru că mai păstrează candoarea copilăriei. O iubesc pentru că îmi amintește de poveștile mamei ce nu aveau nevoie să fie bilingve pentru a fi fascinante. O respect pentru că îmi trântesc căciula de pământ în fața eroilor ce au luptat pentru ea. Mi-e dragă pentru că prin ea am cunoscut lumea și mi-am creat-o pe a mea. Mă fascinează pentru că îmi doresc să pot avea un discurs elegant și frumos elaborat precum cel al oamenilor de valoare. În rest, încerc să adopt sisteme occidentale care merg. Așa putem evolua, nu cu o limbă ce nu mai seamănă a nimic.