De când l-a pricopsit dom' director c-un ucenic, Gheo și-a descoperit vocația de șef. Nu-i vorbă, zidăria i-a plăcut de când a învățat-o, să tot fie vreo doăzeci de ani de atunci, dar acum e cu totul alceva... Țipă, trântește, când are opinii politice le zice, iar în zilele cu soare are pe seama cui se hlizi. Nici mâncarea nu și-o mai încălzește singur. Doar bate nervos cu lingura în podul palmei...
Holtei bătrân și cam bolovănos din fire, duce o viață anostă de proletar sihastru. Când și când se privește-n oglindă cu subînțeles și i-ar plăcea ca lumea să-i spună Gheorghe. Dar toți așa l-au apucat și-așa îi zic. Numai Radu ucenicul, îi zice cu înfricoșat respect nea' George.
Cândva a fost și el îndrăgostit, dar n-a spus nimănui nimic. A scris chiar și câteva poezii pe tema asta, le ține în debara în cutia cu facturi. Altfel, nu se remarcă prin nimic ieșit din comun. Mănâncă două cepe pe zi, una la servici cu ciorbă și una acasă cu slănină, se bărbierește în fiecare sfârșit de săptămână și ține socoteala banilor într-un carnețel soios pe care-l ține sub pat. În rest... păcate omenești ca orice holtei.
Gina e nouă în firmă. Guralivă și cochetă-n felul ei, e genul de femeie care intră oricui pe sub piele. Toți o plac și-i zic Ginuța de la contabilitate. În ultima vreme însă, colegele își cam dau coate pe la spatele ei. Mircea, șoferul le-ar fi dat apă la moară. Pe urmă, bănuiala ar fi căzut pe Vasile de la arhivă. Mai nou, și domnu' director e cam roșu la față... Eh, lumea... Nu te poți pune cu gura ei. Noroc că Ginuța are un soț cuminte, care nu-și pleacă urechea la orice fleac. Și chiar dacă și-ar pleca-o, tot ea are ultimul cuvânt în casă. Așa că e mai bună cumințenia...
................................................................................................................................................................
Ginuța e tot într-un șantier acasă. Și-a pus termopane, a zugrăvit, a făcut rate pentru mobilă nouă, a dărâmat sobele de teracotă și și-a pus centrală. Nici scliviseala din curte nu-i mai place. De când au mutat-o pe a bătrână la azil, a pus ochii pe bucătărioara ei. Ar vrea să-și construiască acolo un birou unde să lucreze particular. Așa a ajuns Gheo s-o cunoască pe doamna Gina...
Prima zi, bietul om s-a fâstâcit mult și n-a lucrat mai deloc. N-avea spor și pace bună. S-a opărit cu cafeluța pe care gazda îmbrăcată într-o rochiță roșie, i-a servit-o într-o ceșcuță la fel de roșie: "Vai, domnule George, nu știam că sunteți așa de timid! Uite, plec să nu vă mai deranjez... "
A doua zi a fost ceva mai bine. Meșterul era proaspăt bărbierit, deși era abia miercuri. Ba mai mult, venise și c-un buchet de garoafe pe care-l tot frământa încurcat dintr-o mână în alta: "Niște flori frumoase pentru o doamnă așa drăguță ca dumneavoastră- Vai mă flatați, ce atent sunteți!"
Tot așa, biroul doamnei Gina s-a înălțat pe ne-simțite. În ultima seară, când mai erau doar sculele de adunat, cei doi au tot povestit. Georgică (!!!) și-a deschis sufletul și și-a spus durerile vieții lui. A și plâns puțin smiorcăind din nas, în timp ce Getuța (!!!) bătea ușurel din pleoape. Pe urmă a povestit și ea necazurile de fată măritată prea de tânără cu cine nu trebuie și tot așa și-au dat seama că se înțeleg de minune...
Aceea a fost o seară unică pentru Gheo. Nu știe nimeni ce s-a întâmplat, dar de atunci e cu totul alt om. Toți chicotesc în jurul lui, dar el nu-i bagă în seamă. Fluieră pe schelă, recită și privește visător în zare. Mai nou, Radu i-a făcut cont pe Facebook, iar el e parfumat, pieptănat și-și spală chiloții și ciorapii în fiecare săptămână...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu