Te-apucă lehamitea dacă te uiți la ele. În orice domeniu. Un milion de hectare de teren nelucrate în România anului 2012! Importăm mâncare ca niște nababi. Trasă bine de păr, rata de absorbție a fondurilor europene ajunge cu chiu cu vai la șapte la sută. (Niște adevărați filantropi. Contribuim cu sume mai mari decât cele pe care le primim. La urma urmei, dă-i în colo de bani, cine are nevoie de ei?...) Aproape cel mai mic salariu mimim pe economie din UE: 162 de euro. De 11 ori mai puțin decât în Luxemburg!!! Sub noi mai sunt doar bulgarii. Dar de-aia nu ne sfiim să batem recordul mondial la prețul pe care-l plătim pentru fiecare kilometru de autostradă. Și banii sunt reali! Autostrăzile...nu prea...E adevărat, plătim și noi preț normal de autostradă, dar asta pentru drumuri județene. Mai jos puteți vedea cum arată un astfel de drum la puțin timp după darea în folosință. E în județul Vrancea și a costat 13 milioane de euro. Cum nu e însă gata-gata, se mai solicită alte 20 de milioane pentru desăvârșirea trebușoarei. Și sunt 34 de kilometri de drum județean!!!
Și tot așa, exemple de cifre deprimante se pot da din ORICE domeniu. Cum însă noi, mujicii de rând nu ne prea pricepem, împielițații o sucesc să iasă bine. În orice statistică dezastruasă găsesc ei și o parte mai dulceagă, atât cât să ne-o fluture nouă pe sub nas ca niște adevărați salvatori de neam ce sunt. Exemple :
"Pentru acest an estimăm o creșere a PIB-ului cu până la...bla bla bla"
Sau: "Accelerarea exporturilor din acest trimestru vine ca urmare a politicilor noastre de...bla bla bla " Și așa mai departe...până la limita bunului simț. Noi din toate pricepem că-i de bine și prindem curaj. Așa-i când nu se pricepe omul la cifre...
Zilele-astea mi-a explicat cineva cum stă cu rata asta incredibilă de absorbție a fondurilor europene. Pe limbajul meu de om care nu pricepe prea multe din cifre și statistici. Era propria lui experieță pe care o considera extrem de grăitoare pentru ce se întâmplă la nivel național. Să vedeți:
Până anii trecuți, omul nostru era bugetar cu un salariu nici prea-prea, nici foarte-foarte. Cum banii nu prisosesc niciodată la casa omului, s-a hotărât să intreprindă ceva pentru rotunjirea veniturilor. Și a găsit. Și-a cumpărat câțiva stupi pe care, cu puțină înțelegere i-a așezat în grădina unui gospodar dintr-un sat oarecare. În câtva timp, treaba începuse să meargă promițător. Dar pentru că toate costă, bugetarul-apicultor și-a dat seama că el de fapt nu-și rotunjește veniturile, ci mai rău le subțiază. Așa s-a hotârât să acceseze un fond nerambursabil pentru apicultorii amatori. Banii, vreo șapte mii de euro, i-ar fi ajuns să-și dezvolte stupina, atât cât s-o aducă pe profit. Și a început alergătura pentru acte. Între serviciu, munca în stupină, fuga de la Ana la Caiafa după ștampile și semnături era o adevărată corvoadă. Veterinarul însă i-a venit de hac. Cum stupii erau la țară (că...deh, nu putea omul să și-i țină în debara), iar satul cu pricina era în alt județ decât cel în care locuia el, necazurile au început. Veterinarul, om corect din cale-afară vroia cu orice chip să vadă stupii. Mostre de fagure și de albină care în mod normal sunt mai mult decât suficiente, nu-l convingeau deloc.
"De unde știu eu că tu ai stupi?", se zburlea el
"Păi hai, măi omule că te iau cu mașina și mergem la stupină. Sunt 80 de km până acolo, în două ore suntem înapoi!"
"Da, că eu mă plimb pe unde vreți voi. Eu n-am timp, dom'le să umblu pe coclauri, că-s ocupat."
Și uite-așa l-a tot sucit, l-a tot amânat până a expirat termenul de depunere a dosarelor. Anul următor, aceeași suceală fără rost și aceeași corvoadă. În final, și-a făcut timp veterinarul și pentru el. Cam târziu. Trecuse iar termenul de depunere. În cel de-al treilea an, bugetarul era șomer. N-a protestat împotriva nimănui. N-a spart geamuri și nici nu și-a dat foc. A plecat totuși câteva luni în Italia ca să nu moară de foame. Cu doar câteva zile înainte de expirarea termenului de depunere a dosarelor, s-a întors în România să se apuce de treabă. Dosarul lui era pregătit de un an de zile. Toate bune și frumoase la depunere, până la contractul pe care-l făcuse cu gospodarul care-i închiriase grădina. Contractul era de arendă. Nu era bun.
"Păi cum, că anul trecut era bun..."
"Da, dar anul ăsta s-a schimbat. Trebuie contract de comodat"
"Și nu-i tot aia?..." Situația era de-a dreptul jenantă...
"Dom'le, cu fondurile europene nu-i de joacă. Anul ăsta trebuie contract de comodat, de'la sa-mi aduci!"
Era prea târziu. Să-i fie învățătură pentru la anul!...
Între timp, omul nostru și-a vândut apartamentul și s-a mutat la țară. Acum avea și domiciliul și stupii în același loc. Veterinarul de-acolo era blajin și oricum n-avea ce comenta. Terenul era pe numele lui, așa că nici aici nu mai avea cum să dea greș. Stupina i se mărise și promitea mult. Cum și pretențiile erau altele (ca de-acum ăsta îi era job-ul), s-a orientat la un fond pentru apicultorii profesioniști. Patru zeci de mii de euro, bani nerambursabili, i-ar fi ajuns să facă o stupină cum văzuse el în Italia. Surpriză însă! Fondul nu poate fi accesat decât de apicultorii începători. După toate sucelile și amânările, el era deja cu experiență. Păcat. De la început n-o poate lua. Asta e...
"Încerc să fac totul acum pe numele nevestei. O pun cu burta pe carte, să facă școala de apicultură, și încerc și așa... Uite-așa pățești în România când vrei să faci totul ca la carte. Tot trebuie să fentezi legea, că n-ai nicio portiță alfel", și-a încheiat el povestea.
Cam așa se explică de ce abia scremem șapte procente de absorbție a fondurilor europene.
P.S.1: În timp ce pe noi criza ne tăvălește cum vrea ea, Polonia e singura țară din UE care n-a avut DELOC scădere economică. Secretul ei, fondurile europene. Vreo 67 de miliarde de euro!!!
P.S.2: Tot de-ale cifrelor. Nu vă bateți capul că n-o să pricepeți! Amintesc doar, așa... în treacăt: după ce ne-au sodomizat cum au vrut ei, austriecii de la OMV dau statul român în judecată: 20 de milioane de euro ne cer despăgubiri.
Încă un P.S. și mă duc: Deputatul Boldea, cel care cu o mână ne vota nouă legi și cu cealaltă spăla banii interlopilor, primește în continuare indemnizație parlamentară, deși stă după gratii. Nici aici nu vă bateți capul să pricepeți ce și cum. Nu ne pricepem, nu ne băgăm. Eventual, noi plătim. La asta ne pricepem de minune...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu