Ce fel de religie o fi și asta?...

     Întotdeauna am admirat bunatatea românilor atunci când vine vorba de câinii  fără stăpân. Oricât ar fi omul de sărac, un codru de pâine și o vorbă bună tot găsește el pentru potaia aciuata în fața blocului. Înmulțind asta cu câte blocuri are un oraș și mai înmulțind încă o dată cu câte orașe sunt în România, ai tabloul exact al românului blajin căruia îi mănâncă, la propriu ori nu, câinii din traistă. Ne terfelește presa străină în fel și chip, umblăm cu nădragii rupți de colții dulăilor mai obraznici, dar de-aia tot e loc sub soare și pentru noi și pentru colțații noștri prieteni. Așa le șade bine unor oameni cu frică de Dumnezeu și dragoste de necuvântătoare.
     Niciodată n-am priceput însă ce amar de religie o fi aia care în prag de sărbătoare pascală, transformă niște oameni atât de buni în niște bestiuțe-păstrătoare-de tradiții. E lăsat din moși-strămoși ca de Paște toată lumea să aibă drob de miel pe masă? Apăi miel să fie... Și chiar nu-i nevoie să fii cine știe ce iubitor de animale, pentru ca spectacolul oferit de piețe an de an să nu-ți strângă stomacul. Vine omul, își alege cârlanul din țarc, se tocmește nițel și până să-și potrivească banii, bietul animăluț e hăcuit, belit și împachetat în nylon ca să nu păteze traista. E înfiorătoare liniștea mușteriilor în timp ce-și aleg marfa, dar mai înfiorătoare e privirea blândă a mieilor din ghearele casapilor. E o atmosferă tare ciudată... Cei mai slabi de înger e bine să se țină departe de piețe în astfel de zile... Poate e mai bine că Paștele e doar o singură dată în an...
 
    Am recitit astăzi, absolut întâmplător, pasajul din Biblie despre răstignirea lui Isus. Merită citit. Pe mine m-a tulburat întrebarea încurcată a lui Pilat:
     "Dar ce să fac cu Isus, care se numește Hristos?"
     "Să fie răstignit!" i-a răspuns poporul. Era răspunsul unor oameni care tocmai serbaseră Paștele.
    Și pentru că era ziua pregătirii, pentru că a doua zi avea să aibă loc o altă sărbătoare sfântă, preoții i-au cerut lui Pilat să zdrobească fluierele picioarelor celor condamnați. Nu se cădea pentru niște evlavioși să se cucernicească-n sărbători cu niște muribunzi în chinuri. Așa că le-au făcut un sălbatic hatâr, scurtându-le suferința. De-ale religiei...
      Isus n-avea însă nevoie de bunăvoința lor. Murise singur. Demn și tăcut. Ca un miel pe care-l duci la tăiere...

P.S. Mi-a plăcut tare mult filmulețul de mai jos. Spune destul de multe despre cât pricep oamenii din sărbătoarea asta...