Mare ciudăţenie... Cum să pui alături asemenea antonime?... Se revoltă tastatura, sughite ecranul, mi se băşică degetele... Ce treabă au românii cu standardele? La noi se improvizează totul pe loc. Să mai zică cineva că nu inovăm! Românul se pricepe la toate. Dar nu, cum să zic... în modul ăla... pe bune. Adicătelea a făcut omul o școală în domeniu, a profesat ani buni așa că... da, poți să-i ceri părerea că se pricepe. Nu aşa necredincioşilor! Fiecare ştie mai bine decât 'ălalt și fiecare ar face de trei ori mai bine dacă l-ai lăsa pe el. În TOATE domeniile. Pornind cu politica, ocolind nițeluș pe la fotbal, plus nițică religie (uneori au legătură) și continuând-o cu tot ce vreți voi. Își sudează creștinul o căzătură de gard, de nicăieri apar măcar doi vecini să se agațe de el: ”Păi nu așa mă Ioane, vezi că nu-i bine!”, și începe o adevărată filozofie a sudurii în care PET-urile de 2,5 litri de bere sunt cei mai vrednici aliați. Își cumpără un amărât doi stupi în fundul grădinii. Nu-s albine-n stup câte sfaturi începe să primească. Fiecare din ele începând cu: ”așa ți-a zis ăla că se face? Păi când mai vine trimite-l la mine să-i zic eu vreo două, de nepriceput care se și bagă!” Își cumpără unul o ruginitură de mașină: ”Mă, io ț-o zic ca pretin, zi-i ăluia care te-a fraierit să-ți dea banii înapoi, că mare țapă ți-ai știut lua!” Și tot așa.... Cu atâtea genii îngrămădite la un loc, ai zice că ne sunt meleagurile un paradis al inovației, perfecționismului și bunului gust. Un loc în care, dacă nu ții pasul te strivește concurența. Ei aș!
Nu putem fi acuzați că am fi nepricepuți, că nu ne-ar duce capul la prea multe, sau că ne-am da cu ciocanul peste degete. Dimpotrivă, aș putea spune că prin comparație, suntem o nație de oameni inteligenți și creativi. Problema e că n-avem pic de pretenții. Habar n-am de unde ni se trage asta. Probabil așa suntem noi făcuți, după cum e foarte posibil să ni se tragă din moși-strămoși. E cunoscut faptul că de-a lungul istoriei n-am prea avut vreme să punem piatră peste piatră, darămite să le mai și dichisim... Oricare ar fi cauza, rezultatul e același: suntem niște fușăriți care de orice s-ar apuca nu pretind și nici nu oferă dram de calitate. Vorbărie multă, promisiuni cu duiumul, iar la sfârșit o trebușoară numa' bună de refăcut. Dacă se găsește vr'unul mai nemulțumit, îl împroșcăm cu explicații și reproșuri, de-i pare rău bietului om c-a deschis gura. Tot așa, zi după zi. Dacă i-am mai închis unuia gura, dă-i 'nainte că merge-așa. Fără perspective și fără dorințe stupide de a evolua. Spuneți-mi un singur produs 100% românesc care, prin simpla proveniență românească, să pună pe butuci concurența. Erau pe vremuri fructele și legumele recunoscute pentru gustul și parfumul lor. Nu știu cât din merit ne revenea, dar toată lumea ne lăuda că așa ceva n-a mai mâncat pe nicăieri. Acum nu mai sunt nici alea... În rest, liniște. Ni se tot vorbește de standarde europene, iar noi le tot așteptăm să pice de undeva. Să ne transforme în europeni sadea. Cu pensii și salarii. Și drumuri. Dar ele nu vin de nicăieri. Neserioși și vesticii ăștia!
Ne dorim salarii europene cu muncă de Dorel. Vrem schimbare, fără să schimbăm nimic. Visăm la emancipare, stând resemnați în fața televizorului. Așteptăm ceva, nici noi nu știm ce, deși nici acum nu-i prea rău... Timpul trece, leafa mai merge unde se mai poate, unde nu...asta e, iar noi rămânem aceeași. Cine ar îndrăzni să ne pună nouă standarde?
P.S. Acesta e inceputul unei serii despre standardele noastre, ale tuturor. Urmează: „Românii și politica / Justiția”, „Românii și munca”, „Românii și religia”, ”Românii și televizorul”, „Românii și emanciparea”, etc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu