În primul rând te asigur ca sunt perfect ”normal”, așa după cum definești dumneata normalitatea. Am o mândrețe de nevastă, pe care după zece ani de căsnicie o iubesc mai mult decât în prima zi. Cu toate astea, îți mărturisesc surpriza pe care am avut-o văzând usurința cu care-ți separi semenii între ”normali” (așa ca noi) si cei ”anormali”: ”gay, teroriști, cerșetori, drogați, depresivi, etc”. Țin să precizez ca nu-ți urmăresc evoluția profesională, cu atât mai puțin viața, hai să-i zicem privată. Sunt un simplu cititor de presă, presă în care, vreau nu vreau, apari din când în când și dumneata. Având așadar vagi cunoștințe despre activitatea dumitale, mi se pare oarecum de înțeles faptul că te lupți în fiecare zi să rămâi în lumina reflectoarelor. Încerc să judec deci prin această prismă textul dumitale ”Adam și Eva? (Toleranța în spatele normalității )”. Cum ai putea să atragi atenția altfel decât jignind? E simplu și eficient, nimic personal, bănuiesc.
Ce mă miră totuși, e faptul că m-am prins prostește în jocul dumitale, răspunzându-ți. Probabil aș proceda aidoma dacă, invocându-se normalități feudale vi s-ar impune vouă, sexului gingaș, purtarea de haine cernite, alături de acoperirea părului cu o basma "decentă". Vezi dumneata, e periculos să definești normalități după bunul plac, mai ales când motivația nu e întotdeauna dintre cele mai nobile. Nu există societate perfectă, iar cea occidentală spre care ne îndreptăm e departe de a fi ideală, dar tocmai neputința noastră de a fi perfecți trebuie să ne îndemne la toleranță. Altfel, avem exemplul altor societăți în care cred sincer că n-ai dori să trăiești.
Sunt de acord cu dumneata că la început, Dumnezeu i-a creat pe Adam și Eva. Aș putea chiar să adaug faptul că pe lângă Eva era un singur Adam, nu o puzderie de Adami (dintre care unii fiind chiar majori). Iar dacă citești mai departe, vei vedea că în marea-I iubire, Dumnezeu a lăsat liberul arbitru sub forma pomului cunoștinței binelui și răului. Cu Diavol în el cu tot. Știi unde? Nu "între patru pereți", ci taman în mijlocul grădinii Edenului. De atunci el ne tot lasă să alegem singuri, alegeri greșite de cele mai multe ori, dar uite că nu ne trăsnește niciodată. Iar dacă El n-o face, cine sunt eu să-I țin locul?
Știi câte pietre a aruncat Iisus în femeia prinsă că se tot iubea cu mai mulți bărbați? (nu e cazul nostru, al celor "morali"). Te las să cauți singură în Scriptură. Știi, îmi place latura asta a dumitale, interesată de Biblie si preocupată de moralitate. Și eu îmi doresc să ne îndreptăm într-o direcție bună, ca societate. Să nu fim deranjați, vizual ori nu, de cei care vor să stea cu orice chip în lumina reflectoarelor. Peste ani, mi-aș dori ca băieții mei sa poată privi emisiuni TV decente, fără să-mi fie teamă că la vârste fragede se excită cu ochii în decolteul siliconat al cine-știe-carei "vedete" respectabile (măcar din privința vârstei).
Vezi, Mihaela toți avem standarde morale. Când însă încercăm să ni le îndesăm cu de-a sila unii altora pe gât, mai mult stricăm. Din punct de vedere sexual, uite că suntem ”normali”. Hai să aruncam cu pietre! Sunt însă infinite situațiile în care putem fi lesne catalogați ca fiind anormali. Ți-ai dori sa fii pusă la zid?
Toate bune îți doresc și mult succes! Mă rog, așa cum definești dumneata succesul...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu