Crainic tv în brava armată a presei românești

Atunci când sufletele națiunii freamătă după eroi și aceștia nu sunt de găsit, sunt ridicați la acest rang mediocrii ce apar zilnic pe sticlă. Li se dă puterea de a tăia și spânzura, însă în limitele impuse de culoarea politică a postului de televiziune. Discursurile le sunt șlefuite și persuasive, în general pe înțelesul prostului, ici, colo fiind azvârlit câte un neologism pentru a sublinia totuși o urmă de superioritate. Ținutele sunt apretate, umerii înalți, ochelarii fără ramă pun eticheta de intelectual, iar pixul ținut lejer între degetele trecute pe la manichiură costă cât o vacanță în străinătate. Trupurile le sunt zvelte, semn că trec regulat pe la sală, obrajii ușor pufoși de la fripturile pe care le mănâncă la restaurante pretențioase, iar zâmbetele de un alb imaculat. Cam așa arată moderatorii de emisiuni televizate. Omul de rând îi privește cu gura căscată și parcă și-ar dori ca măcar pentru o zi să fie-n locul unuia dintre ei. Ei influențează opinii și stârnesc scandaluri. Invită în platou reprezentanți ai tuturor taberelor, moderează după bunul plac discuții, iar atunci când acestea se încing și ies în totalitate din sfera unei conversații civilizate, ochii le zâmbesc numai gândindu-se la un nou record al audienței.

Războiul este multilateral. Un oarecare crainic apare drept comandant de armată în lupta cu partidul care reprezintă o amenințare pentru stăpânii săi, însă și în lupta cu alte posturi de televiziune, cu nimic mai integre, însă care aservesc concurenței. Omul din fața micilor ecrane ține telecomanda strâns în mână în timp ce trece de pe un post pe altul. În timp, i se formează o oarecare simpatie pentru unul dintre comandanți. Poate pentru că are un zâmbet mai galeș, o eleganță aparte sau pur și simplu este mai incisiv. Motivează afinitatea sa invocând argumentele de necombătut prezentate de crainicul X. Încet, încet, telecomanda-i scapă din mână și refuză să mai observe și alte opinii, urmărind același post. Se creează dispute, certuri cu privire la obiectivitatea unuia sau a altuia, bietul om de rând înrăit de o presă hulpavă după audiență uitând că nimeni nu-i va spune adevărul verde-n față. Intră așadar în război alături de idolul său cu un fanatism ce aduce cu prozelitismul manifestat de vreo dubioasă sectă religioasă. El deține adevărul gol-goluț, în timp ce restul populației este ignorantă. Taberele de război se măresc pe zi ce trece, odată cu perfecționarea unor discursuri ce de cele mai multe ori dau în nesimțire. La vot se merge-n consecință. Nu mai știm ce-nseamnă ideologia politică. Luptăm cu piepturile goale într-un război surd. Odată prinși în hora nebunească ni se așază pâcla pe ochi și nu mai vedem zveltul crainic plin de șarm așa cum este: un păpușar.